Publisher

null Grupul Verzilor din Parlamentul European a lansat planul de revenire din actuala criză cauzată de pandemia COVID-19

Pe 28 aprilie 2020, Grupul Verzilor din Parlamentul European a lansat planul de revenire din actuala criză cauzată de pandemia COVID-19. Puteți citi mai jos cele mai importante idei cuprinse în acest plan.

Mai mult ca oricând, oamenii din Europa și de pretutindeni înțeleg că, prin solidaritate și cooperare, putem depăși criza COVID-19. Numai împreună, putem clădi un alt viitor european și global, unul mai rezilient din punct de vedere social, economic și ecologic. Întrebarea pentru noi toți este: în ce lume vrem să ne întoarcem la terminarea crizei?

Prin acest plan, Verzii fac apel la solidaritatea umană pentru a putea valorifica abundența de resurse  materiale și intelectuale ale cetățenilor europeni, astfel încât revenirea din această criză fără precedent sa fie una din cele mai ambițioase trasformări sociale, economice și de mediu pe care lumea le-a văzut vreodată. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să acționăm acum și să lansăm o revenire durabilă prin care să ne asigurăm că sistemele noastre de sănătate vor continua să facă față cerințelor și că Europa este un leader în pregătirea și prevenirea dezastrelor. Trebuie să punem pe primul loc pacienții și personalul medical din prima linie pentru a ne asigura că tratamentele și vaccinurile vor fi disponibile și accesibile ca preț pentru toți.

Orice plan de revenire din criză trebuie să pună oamenii de rând și viitorul planetei în centrul său. O schimbare fundamentală a funcționării economiei noastre este acum necesară. Nu este momentul pentru a recompensa marile companii și acționarii lor care își continuă practicile dăunătoare din trecut. În schimb, cei care primesc sprijin financiar din bani publici trebuie să se angajeze să-și alinieze activitățile economice obiectivului de limitare a încălzirii globale sub 1,5 ° C (în conformitate cu Acordul de la Paris). Salariile CEO-urilor ar trebui să fie limitate și dividendele, bonusurile sau cumpărarea de acțiuni nu ar trebui să fie permise cel puțin în următorii 2 ani. Asistenta financiară pe bani publici ar trebui, de asemenea, să fie exclusă pentru companiile care evită, prin dumping fiscal sau prin înființarea de filiale în paradisuri fiscale, să plătească impozit.

Pentru a crea un viitor rezilient, avem nevoie de o economie care să servească tuturor și să fie într-o mai bună armonie cu planeta noastră fragilă. Pactul Verde trebuie să fie în centrul strategiei noastre de revenire din criză, să creeze locuri de muncă de calitate, astfel încât economia noastră să poată servi o societate mai justă și mai durabilă. Ar fi un eșec tragic de leadership si viziune să nu profităm de acest moment pentru a acționa decisiv și colectiv în construirea unei UE mai ecologice, reziliente, juste, bazate pe egalitate de gen, dar și o Uniune mai stabilă și mai inclusivă de care, de altfel, avem nevoie.

Grupul Verzilor solicită un plan masiv de investiții durabile prin mobilizarea a 5 trilioane de euro în următorii 12 ani. Propune modificări fundamentale pe piața muncii, inclusiv interzicerea asa-numitelor “contracte de zero ore” (tip de contracte între un angajator și un angajat, în care angajatorul nu este obligat să furnizeze un minim de ore de muncă, în timp ce angajatul nu este obligat să accepte munca oferiă de angajator), încetarea sărăciei in-work (apare atunci când venitul net total al unei familii muncitoare este insuficient pentru a-și satisface nevoile zilnice) și a schemelor de sprijin social. Un Pact de Sprijin la nivel european ne-ar putea reorienta energia către serviciile de îngrijire, sociale și de educație, către revizuirea echilibrului între viața profesională si cea privată, dar și a ofertei de spații de locuit și protejarea celor mai vulnerabili.

Această criză își găsește originea în relația distrusă dintre om si natură. Deforestarea, traficul cu animale, invazia umană asupra habitatelor naturale sunt doar câțiva factori care contribuie la răspândirea de noi virusuri zoonotice precum COVID-19. Degradarea mediului, în special poluarea aerului, a diminuat și mai mult capacitatea noastră de a ne însănătoși. Trebuie să ne rededicăm protejării și creării unui mediu înconjurător abundent, natural sănătos, care, la rândul său, ne va proteja. Pactul Verde trebuie să înceapă transformarea economiei noastre pentru a se asigura că toate sectoarele sunt orientate către o neutralitate climatică. Restabilirea biodiversității globale și încetarea poluării trebuie să devină o prioritate a UE. Grupul Verzilor vă propune o recreere a modului în care producem și consumăm alimente, construim și renovăm clădiri, ne alimentăm cu surse de energie casele, călătorim și transportăm mărfurile. Pentru supraviețuirea noastră colectivă și cea a planetei noastre, aceste schimbări nu mai reprezintă un lux, ci sunt necesități.

În concluzie, atât la nivel național, cât și internațional, democrațiile și drepturile omului sunt în pericol. UE trebuie să se opună activ măsurilor opresive pentru limitarea libertăților civile și a valului autocratic global. Revoluția digitală trebuie să fie canalizată spre binele public și nu trebuie să lase pe nimeni în urmă.

Vom ieși din această criză mai puternici și mai înțelepți împreună. Un viitor mai bun este posibil. Acum a venit momentul să-l construim.

 

Pentru mai multe detalii cu privire la planul de revenire din criza COVID-19 propus de Grupului Verzilor din Parlamentul European, accesați linkul următor: https://www.greens-efa.eu/dossier/what-world-do-we-want-to-return-to/