Alegeri europarlamentare 2019 – lista strangere semnaturi sustinatori si instructiuni

Comunicate de presă: 23/02/2019

Pentru membrii, simpatizanti si cei care doresc sa ne ajute la strangerea celor 200.000 semnaturi ale cetatenilor necesare pentru inscrierea Partidului Verde la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019.

Va rugam descarcati lista de strangere semnaturi de la linkul de mai jos:

- model lista strangere semnaturi (descarcati)

Listele completate conform instructiunilor de mai jos vor fi inmanate persoanelor de contact din tabel (link aici) sau prin posta sau curier pentru Stancu Adrian la adresa: Bucuresti, b-dul 1 Decembrie 1918, nr.36C, sector 3.

Instructiuni de completare a listei de semnaturi – in atentia persoanelor care strang semnaturile!

1. Cine poate aduna semnături de susținere? Cine poate semna pe lista de sustinatori?
Cetăţenii români care au implinit vârsta de 18 ani. Nu au acest drept debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care, sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

2. Ce NU e voie sa faca voluntarii care aduna semnaturi?
- folosirea semnului electoral al altui partid, alianta electorala sau altcandidat independent;
- folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorala;
- efectuarea propagandei electorale înainte şi după încheierea perioadei de campanile;
- sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic / candidat sau alianta electoral;
- promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze o anumită listă de candidaţi sau persoana;
- afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei.

3. Unde NU au voie sa adune semnaturi sustinatorii/operatorii?
Voluntarii nu pot afecta (exp: sa-l ocupe, deterioreze, etc.) în niciun fel spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi zonele protejate ecologi pentru a evita posibile riscuri în unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare.

4. Ce conditii trebuie indeplinite daca strangerea de semnaturi se desfasoara in locuri publice? Daca agentii ordinii publice verifica persoanele care colecteaza semnaturi ce trebuie sa faca acestia?
Sa se legitimeze cu actul de identitate.
Sa mentioneze faptul ca datele persoanele sunt prelucrate cu autorizarea Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Sa prezinte imputernicirea (descarcati)primita din partea responsabilului judetean (persoanele care colecteaza semnaturi in locuri / spatii publice este recomandat sa posede asupra lor o imputernicire din partea responsabilului judetean sau de la o alta persoana).

5. Pot fi omise de la completare anumite informatii prevazute in lista de sustinatori?
NU. Omisiunea de a completa toate informatiile solicitate conform listei are ca efect anularea acelei pozitii din lista.

6. Pot fi efectuate corecturi / stersaturi in lista de sustinatori?
Este de preferat sa fie barata prin taiere pozitia gresita din lista si sa fie scrisa o pozitie noua. Daca acest lucru nu mai este posibil se va putea folosi corector trecandu-se citet datele corecte. In niciun caz nu se vor face corecturi asupra semnaturii.

7. Lista de sustinatori poate fi furnizata si in format electronic (pdf) sau in copie? Se poate semna si online ?
NU. Lista de sustinatori trebuie sa fie olografa (scrisa de mana), cu MAJUSCULE si in original. Lista de sustinatori urmand a fi predata in original Biroului Electoral Central.

8. Cine completeaza datele din lista de sustinatori si da declaratia existenta in partea de jos a paginii ?
Persoana care colecteaza acele semnaturi.

9. Pe listele de sustinatori pot semna doar persoanele dintr-o anumita localitate, judet sau capitala ?
NU. La alegerile europarlamentare circumscriptia electorala este intreaga tara. Prin urmare pe o lista de sustinatori pot semna persoane din judete diferite, din capitala.

10. Pe lista de sustinatori pot semna si cetatenii romani cu domiciliul / resedinta in strainatate sau doar cei care au domiciliul / resedinta in tara ?
Poate semna orice cetatean al Romaniei, cu domiciliul sau resedinta in tara ori in strainatate. Conditia este sa prezinte un act de identitate valabil eliberat de autoritatile romane. In cazul in care din actul de identitate prezentat nu rezulta toate informatiile cerute de lista de sustinatori se va prezenta un alt act de identitate valabil care poate fi emis si de autoritatile statelor de domiciliu sau resedinta.

11. Care este perioada de timp alocata strangerii semnaturilor?
Perioada cuprinsa intre momentul publicarii in Monitorul Oficial a modelului listelor de sustinatori si pana cel tarziu in ultima zi a perioadei legale desemnate prin lege de strangere de semnaturi: 18 februarie 2019 – 25 martie 2019. Pe 26 martie 2019 are loc depunerea dosarului cu documente.