Verzii și Brexit-ul

Știri: 24/06/2016

(sursa foto: nytimes.com)

Verzii de pe întregul continent au sperat ca poporul englez să opteze pentru rămânerea în interiorul Uniunii Europene. Partidul Verde din Anglia și Țara Galilor (Green Party of England and Wales) a depus eforturi consistente în timpul acestei campanii pentru a sublinia avantajele unei Europe unitare.

De astăzi, Verzii din Marea Britanie au o nouă misiune: asigurarea unui climat de normalitatea la nivelul populației țării și de coagulare a oamenilor, din nou, în jurul acelorași valori.

Natalie Bennett (liderul Partidului Verde din Anglia și Țara Galilor) și-a declarat dezamăgirea, dar spune că nu poate să ignore dorința poporului. “Pentru a repara deficitul de democrație este nevoie de o reformă electorală pentru Casa Comunelor pentru a avea a beneficia de o democrație incluzivă și cu un grad mai mare de reprezentativitate. [...] Vom continua să apărăm principiul liberei circulații, dar trebuie să fim conștienți că foarte mulți oameni din Europa continentală trăiesc acum în Regat și mulți britanici trăiesc în Uniune iar aceștia vor traversa o perioadă de mari incertitudini.”