De Ziua Mediului românii au votat un primar și 52 de consilieri locali VERZI

Comunicate de presă: 07/06/2016

Conform ultimului comunicat remis de BEC la ora 10.00, Partidul Verde a câștigat o poziție de primar (Vințu de Jos – Alba) și 52 de posturi de consilieri locali la nivel național (dintre care 3 în municipii – 2 Reșița, 1 Sebeș).

Rezultatele nu sunt definitive, mai sunt câteva localități în care numărătoarea a fost contestată și în acest moment este în plin procesul de renumărare.

Mulțumim miilor de români care au pus ștampila pe însemnul nostru electoral și și-au învestit încrederea în oamenii propuși de noi. Vom face totul pentru a nu vă dezamăgi și să ne luptăm pentru o societate care se dezvoltă armonios și sustenabil.