Guvernare electronică (E-gouverning)

Documente: 07/05/2014

Guvernare electronică de la administrație și până la vot. Avantaje: transparență, fără cozi, fără stres, fără defrişări pentru producţia de hârtie, cu plăți rapide, cu dezvoltarea pieței de muncă în domeniul IT şi cu implicarea cetățeanului în procesul de guvernare.

Conceptul de guvernare electronică  reprezintă  simplificarea modurilor de lucru prin aplicarea unor tehnologii ale informaţiei şi ale comunicaţiilor în zonele de administrare a informaţiilor, de comunicare şi de tranzacţii în cadrul şi între instituţiile de stat, precum şi între stat şi cetăţeni sau companii.

Creşterea numărului de servicii publice disponibile online înseamnă costuri reduse pentru administraţiile publice şi mai puţină birocraţie pentru companii şi cetaţeni.

Obiectivele e-guvernării sunt îmbunataţirea colaborării şi comunicării cu contribuabilii pentru a crea satisfacţii maxime ca raspuns la solicitările către instituţiile statului şi utilizarea instrumentelor IT pentru a facilita managementul activităţilor şi resurselor instituţiilor statului, prelucrarea datelor şi informaţiilor.

La nivel european, disponibilitatea online a unei game de 20 servicii publice de bază, precum inmatricularea unei maşini, declaraţii fiscale sau înregistrarea unei noi firme, a atins 82 % în 2010, în creştere pronunţată faţa de 2009, când nivelul era de 69 %.

E-guvernarea promovează transparenţa şi parteneriatul între cetaţeni şi instituţiile statului, activitaţile desfaşurându-se transparent, fiind discutate într-un mediu public după ce au fost luate în considerare ideile tuturor parţilor implicate.

Respectă dreptul fundamental al cetaţenilor de a avea acces la informaţiile oficiale in acelaşi timp oferindu-le acestora protecţie şi securitate, asigurându-le drepturile constituţionale în procesul de creare, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiei, inclusiv protecţia datelor personale, prin metode şi mecanisme de asigurare a securităţii informaţionale.

Principiul ”primei persoane” – obligativitatea factorilor de decizie din cadrul ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice şi întreprinderilor de stat de a participa activ în procesul de implementare a e-guvernării.