Combaterea sărăciei ca sursă de poluare

Documente: 07/05/2014

Sărăcia este o povară mentală care îmbolnăvește omul la fel de mult ca orice altfel de poluare. Combaterea sărăciei este una dintre inițiativele majore ale Uniunii Europene, iar Verzii luptă împotriva sărăciei şi a discriminării.

În ultimii ani, România are printre cele mai mari procente de populaţie aflată în sărăcie sau în risc de sărăcie şi excluziune socială dintre toate statele UE. Austeritatea a amplificat acest proces.

Toate măsurile reparatorii şi toate strategiile de dezvoltare economică trebuie să pornească de la această realitate. Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi dezvoltarea economiei verzi sunt instrumente în lupta cu sărăcia.

Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale este unul dintre obiectivele specifice ale Verzilor Europeni în domeniul politicilor sociale.

Platforma europeană de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale este una dintre iniţiativele majore ale Strategiei Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. A fost elaborată în 2010 pentru a ajuta statele membre în îndeplinirea obiectivului care vizează scoaterea a 20 de milioane de persoane de sub ameninţarea sărăciei şi a excluziunii sociale. Platforma este activă până în 2020.

Verzii Europeni susţin introducerea unui sistem de venit minim în toate statele membre – constând în măsuri specifice de sprijinire a persoanelor cu venituri insuficiente printr-o contribuție financiară  şi prin facilitarea accesului la servicii. Acesta ar putea fi unul din cele mai eficiente moduri de combatere a sărăciei, pentru garantarea unui nivel de viaţă adecvat și pentru favorizarea integrării sociale.

Sistemele de venit minim trebuie să stabilească venituri minime la un nivel echivalent cu cel puțin 60% din venitul mediu din statul membru în cauză

Rezoluţiile depuse în acest sens, până acum, de Grupul Verzilor, precum şi de S&D, prin care se solicită o legislaţie cadru europeană privind un venit minim, nu au obţinut susţinera majorităţii deputaţilor.
Deputații europeni atrag atenția asupra numărului tot mai mare de lucrători săraci, solicitând ca salariul de subzistență să fie în toate cazurile mai mare decât pragul sărăciei și ca lucrătorii aflați, din diverse motive, sub pragul sărăciei să beneficieze de prestații suplimentare.

Eforturi suplimentare trebuie făcute în ceea ce privește remunerațiile și nivelul salariilor minime, având în vedere că sărăcia ce afectează persoanele care au un loc de muncă reflectă condițiile inechitabile de muncă.

România va beneficia de o alocare financiară de aproximativ un miliard de euro în perioada 2014-2020, din partea Uniunii Europene , pentru măsuri privind prevenirea riscului de sărăcie și a excluziunii sociale

În strategia UE până în anul 2020, România și-a asumat două obiective majore — creșterea ratei de ocupare a populației în vârstă de 20-64 de ani la 70% și reducerea sărăciei pentru 580.000 de persoane (la nivelul UE — 20 de milioane de persoane).